Caută
Română
Toate categoriile ▼
Menu Închide
Înapoi la toate

Magazine românești în Spania: gustul de acasă devine mai aproape!

Bucătăria românească este una dintre cele mai bogate și variate în Europa. Cele mai multe feluri de bucate sunt cunoscute încă din timpurile strămoșilor, cu mici modificări în dependență de zonă și nuanțelor culinare contemporane. Orice român poate să se identifice atât prin nume, cât și prin preferințele în consumarea bucatelor tradiționale, printre care nu pot lipsi: mămăliga, sarmalele, ciorbele (din burtă și legume), brânza dulce și telemeaua din lapte de oi, capre și vaci, boboasele (mazărea și fasolele) cu iscusință combinate cu carne și legume.

O poziție aparte le revine produselor din carne: costițele, mușchiul afumat, cârnăciorii de casă și micii nu lipsesc de pe masa românilor la toate sărbătorile și evenimentele marcate. Cea mai preferabilă carnea și produsele menționate din ea rămân pentru locuitorii Transilvaniei și Munteniei. În aceste zone montane, unde ocupațiile majorității băștinașilor presupun creșterea ovinelor și bovinelor, carnea și lactatele sunt principalele alimente. În celelalte zone, precum Dobrogea și Oltenia, o popularitate imensă o au ciorbele, legumele înăbușite, platourile cu mai multe feluri de mâncare. Iar în zona Moldovei nu rămâne mult așteptată mămăliga și sarmalele.

Produse românești în Spania cumpara online in magazinul internet BalkanicaOnline!

Varietatea mare a bucatelor tradiționale românești se datorează amplasării geografice a țării: România are hotare comune cu mai multe state, iar transcendența căilor comerciale și turistice a determinat de-a lungul anilor un flux mare de călători. Astfel, bucătăria românească a devenit una dintre cele mai populare printre țările balcanice și din Estul Europei. Totodată, românii, care au decis să-și construiască soarta pe meleaguri străine, nu contenesc să-i ducă faima. Produsele și toate cele necesare pentru gătirea mâncărurilor tradiționale aceștia le găsesc în magazine românești în Spania.

Produsele românești în magazinele din Spania

Fiind parte a Uniunii Europene, România exportă multe categorii de produse alimentare în țările comunității, de asemenea și în Spania. Cel mai des acestea pot fi găsite pe rafturile supermarketurilor de rețea, precum: Tifer, Mercadona, Familia și Alcampo.

Spre comercializare sunt expuse produse din categorii, precum:

  • Mezeluri, afumături din carne și pește, slănină de porc (sărată sau afumată);
  • Produse congelate: pește, pui, mici, colțunași, pelmeni, complexe de legume, aluat pentru plăcinte, înghețată;
  • Cozonaci tradiționali;
  • Murături, conserve, condimente;
  • Brânzeturi – în special telemeaua, untul de casă și cașcavalul;
  • Băuturi răcoritoare, sucuri, nectarine;
  • Alcool: bere, vinuri, vodkă.

Diapazonul prețurilor, de asemenea, este destul de variat. Spre exemplu, un kg de telemea din lapte de oi sau capre costă în jur la 10 €, cea din lapte de vacă – 7 - 9€, mușchiul afumat de porc – 8-12 €, costițele – circa 7-8 €, cozonacul tradițional costă între 6,50 €  și 11 €. Totodată, prețul mezelurilor și crenvuștelor se încadrează în limitele 4,50 – 8,00 €, a laptelui ultrapasteriurizat ”de munte” – 0,95 – 1,10€, iar a berii – 0,85-1,6 €.

Prețurile diferă în dependență de tipul produsului, distanța și complexitatea sistemului de logistică, precum și de politica de preț a anumitei rețele de magazine/supermarkete.

Magazinele românești în Spania

Cele mai multe magazine românești în Spania se găsesc în orașele mai și centrele administrative ale provinciilor. Aceasta se datorează faptului, că anume aici sunt cele mai mari concentrații ale diasporei – de cele mai multe ori românii prezenți aici sunt emigranți lucrători, care și-au părăsit meleagurile natale pentru un câștig mai bun, dar și-au luat cu timpul și familiile. Astfel, numărul crescând al diasporei determină și sporirea cererii pentru alimentele tradiționale românești.

În acest context magazinele își perfecționează în continuu sortimentul de produse, alimente și delicii, pentru a satisface această cerere și a le propune clienților din diasporă doar cel mai bune oferte.

De cele mai multe ori magazinele românești se regăsesc în zone rezidențiale ale orașelor cu importanță administrativă sau turistică. Toate locațiile pot fi ușor găsite pe hartă, iar pe această sursă sunt prezentate informațiile detaliate despre căile de acces și modalitățile de parcurgere spre destinație.

Produsele realizate în magazinele românești în Spania

Baza alimentară este formată din categoriile, precum:

  • Carnea și produsele din carne: afumături, cârnați de casă, jambon, șuncă, mici, crenvuște, tocături și semipreparate congelate;
  • Lactatele: laptele pasteriurizat, lapte-praf, brânza dulce de casă, telemea, untul, smântâna, paste din cașcaval și cașcaval propriu-zis;
  • Paste făinoase, boboasele (mazărea, fasolea, boabele);
  • Conservele și murăturile: zacuscă, zarzavaturi, fasole înăbușită, carne la borcan )de pui, porc, vită), castraveți și varză murată, mazăre verde, ciuperci;
  • Fructe și legume proaspete/uscate: mere, prăsade, prune, caise uscate;
  • Nuci, semințe;
  • Dulciuri: bomboane, ciocolată, dulceață și gem, prăjituri și torte, biscuiți, fursecuri;
  • Băuturi: sucuri, nectar, apă minerală, băuturi carbogazoase și energizante;
  • Alcool: bere de la diferiți producători, multe soiuri de vin, vodkă, palincă.

O categorie aparte de produse o constituie aticolele de vestimentație tradițională și obiectele de artizanat. Deseori în magazine românești în Spania vizitatorilor din diasporă le sunt propuse: ii, catrințe, basmale, pălării, coșoace tradiționale. Din articolele hande-made de o popularitate deosebită se bucură țolurile și lăicerele românești, obiectele din lemn pentru bucătărie, vasele din lut și ceramică, butoiașele pentru țuică și vin.

De asemenea, pe rafturile pavilioanelor românești sunt puse în vânzare produsele de curățenie și igienă: praful de spălat, soluții pentru curățirea geamurilor, geluri, săpun (solid și lichid), articole de îngrijire a părului, pielii, mîinilor ș.a.

Cererea pentru anumite tipuri de produse, atât alimentare, cât și de ordin tradițional folcloric sau casnic, poate devia în dependență de preferințele românilor din diasporă, de sărbătorile naționale, marcate chiar și în străinătate.

Astfel, spre exemplu, în ajunul sărbătorilor pascale crește cererea pentru cozonacii tradiționali, miei și anumite feluri de lactate. De Crăciun sau Revelion românii preferă să consume bucate din carne – deci, crește volumul importului a produselor tradiționale din carne: mușchi sau costițe afumate, cârnații de casă, slănina, salam și mezeluri.

De asemenea, odată cu începerea sezonului fructelor și legumelor de sezon se mărește cantitatea acestora și în magazinele românești. Printre acestea se disting: castraveții și roșiile, ardeiul dulce și iute, gogoșarii, caisele, cireșele și vișinele, merele, prăsadele, dovleacul, pepenele verde, mai multe soiuri de poamă, ciuperci de seră și de pădure.

Totodată, trebuie de remarcat faptul, că dulciurile românești se bucură de o popularitate deosebită nu numai în rândul diasporei, dar și în rândul localnicilor. Aceasta se datorează gustului rafinat și sortimentului destul de bogat al prăjiturilor, ciocolatei și bomboanelor.

Un plus îl constituie și prețurile la produsele din această categorie. Acestea sunt accesibile pentru toate categoriile de clienți, iar reducerile și ofertele promoționale oferă posibilitate clienților magazinelor românești în Spania să procure dulciurile preferate la cele mai mici prețuri.

De asemenea, în rândul românilor din diasporă sunt destul de populare băuturile alcoolice. Acestea sunt reprezentate printr-o varietate bogată de soiuri de vinuri (alb, roșu, sec și demi-sec), bere de la cele mai renumite berării din țară, divin, țuică sau palincă.

Și condimentele tradiționale sunt reprezentate printr-o varietate bogată de ierburi, piper (negru, dulce, iute), chimen, amenstecuri condimentare de la cele mai renumite mărci comerciale din țara de origine. Tot aici atenția cumpărătorilor este îndreptată spre sosurile și murăturile, necesare pentru gătirea celor mai gustoase bucate tradiționale.

Modalitățile de plată și livrarea

În magazine românești din Spania achitările prenru cumpărături, în cea mai mare parte, se fac în numerar și mai puține cu cardul bancar. Aceasta se explică prin faptul, că majoritatea acestor localuri specializate sunt destul de mici, iar încadrarea sistemelor de plăți cu ajutorul tehnologiilor moderne implică costuri mai mari de deservire. Astfel, modalitatea cea mai bună de plată rămâne a fi cea cu bani cash.

Ceea ce ține de livrare – această opțiune este prestată doar de unele magazine. Totodată, serviciul implică formarea coșului alimentar pentru o anumită sumă spre achitare pentru a beneficia de transportarea gratis a coletului într-o anumită zonă. În celelalte cazuri livrarea este contra plată. Achitarea cumpărăturilor cu livrare se face online, în cazul când magazinul dispune de un site specializat, sau în numerar direct în momentul prezentării pachetului de către curier.

Unele magazine românești în Spania prestează și servicii de transportare a coletelor spre România (tur-retur). Astfel, cei cointeresați pot comanda și primi cele necesare direct de acasă, prin intermediul acestor puncte comerciale. Informațiile despre orele plecării trasportului și costul serviciului sunt indicate pentru fiecare magazin, ce prestează așa serviciu, aparte.

Condițiile de returnare a mărfii, specificul

Ca și în toate punctele comericiale din țară, conform Regulamentului Guvernamental în sfera comerțului angro și cu amănuntul, în magazinele românești din Spania este prevăzută posibilitatea mărfii, calitate căreia nu corespunde cu parametrii vizați inițial.

Ca exemplu pot servi următoarele situații:

  • Pachetul cu bunuri, atât de ordin alimentar, cât și de ordin industrial sau casnic a fost deschis înainte să ajungă la destinatar;
  • Marfa s-a dovedit a fi de o calitate mai proastă;
  • Greutatea anumitor tipuri de produse alimentare nu corespunde indiciilor de pe ambalaj;
  • Ambalajul a fost deteriorat sau a expirat termenul de valabilitate al produsului.

Acestea sunt doar câteva exemple, unde poate fi aplicat ordinul legislativ. Însă trebuie remarcat faptul, că în magazinele românești din Spania srespectă cu strictețe normele, impuse de autorități. Iar toate produsele, care se plasează spre vânzare, sunt verificate minuțios la aspectele, menționate mai sus.

Un plus îl constituie și faptul, că stocurile acestor puncte comerciale se suplinesc regulat, nu mai rar de o dată pe săptămână. Astfel, cumpărătorilor le sunt oferite produse de cea mai înaltă calitate.

Totuși, dacă cumpărătorul are intenția să returneze un articol sau produs, acesta trebuie prezentat cu ambalajul orignal, probele necesare pentru confirmarea/infirmarea deteriorărilor sau altor deficiențe, precum și bonul de plată.

Reducerile în magazinele românești din Spania: ce, când și unde

Magazinele românești în Spania practică des reducerile și promoțiile. De obicei, reducerile sunt frecvente în pavilioanele mai mari, unde și fluxul cumpărătorilor este sporit. Prețurile scad îndeosebi la produsele, la care în curând va expira data valabilității, sau în cazul suplinirii stocului. De asemenea, la reducere pot fi cumpărate produsele alimentare noi, de-abia plasate în nomenclator. Unele magazine își scad prețurile la anumite poziții comerciale cu până la 45%.

Promoțiile se organizează de obicei în ajunul sărbătorilor tradiționale, precum: Crăciunul, Mărțișorul/8 Martie, Sfintele Paști, Ziua tricolorului, Ziua României. În astfel de perioade clieților li se propun oferte destul de atrăgătoare. Spre exemplu, la procurarea a două pachete de paste făinoase, al treilea pachet este oferit gratis. Tot această schemă este folosită și pentru alte tipuri de produse.

De asemenea, unele markete mai mari organizează periodic și tombole speciale. În calitate de premiu sunt oferite cadouri dulci, coșuri cu alimente sau suvenire.

Informațiile despre condițiile și termenii de organizare a promoțiilor și reducerilor sunt publicate de obicei pe paginile oficiale ale magazinelor de pe rețelele de socializare sau site-urile specializate ale acestora.

Situația financiară

Toate magazinele românești în Spania acceptă plata cu numerarul și doar câteva – și cu cardul bancar. La săvârșirea cumpărăturii clientului în mod obligatoriu îi este eliberat bonul de plată. Acesta este imprimat de aparatul de casă și poate fi folosit ca o dovadă a achitării unui anumit ptodus în cazul returnării acestuia în magazin sau în perioada organizării tombolelor.

În cazul când plata se efectuează cu cardul de credit, clientului i se eliberează încă un bon de tranzacție, apartenent terminalului băncii, care deservește punctul comercial.

Magazine românești în Madrid

În capitala Spaniei magazinele românești sunt reprezentate de câteva zeci de puncte comerciale și minimarketuri, atât de tip individual, cât și de tip rețea. Cele mai populare sunt: ”Casa Noastră Daniela”, ”La Marcu”, ”Alimentation Transilvania”, ”Carniceria Muntenia”, precum și magazinele mixte, unde se comercializează produse din România, Bulgaria și alte țări estice.

Din ultimele fac parte: ”Minimarket Este”, ”Productos Roumanos y Bulgaros”, ”European Drink&Foods SL”. De asemenea, în Madrid sunt amplasate mai multe depozite angro, de unde produsele românești se livrează pe întreg teritoriul Spaniei.

Magazine românești în Barselona

În Barcelona sunt circa zece magazine românești, dintre care patru fac parte din două rețele comerciale (”Mercatrom” și ”Unirea”), iar unul (Mix Markt) face parte din rețeaua internațională de supermarkete de tip Cash & Cary.

Unele din cele mai mari magazine sunt ”Gustul de acasă” și ”Muntenia”. În afară de serviciul livrării produselor la domiciliu, aceste puncte comerciale oferă clienților și opțiunea de transportare a coletelor spre diferite regiuni din România (tur-retur).

Magazine românești în Valencia

În acest oraș își desfășoară activitatea circa opt magazine românești și cam tot atâtea cafenele și restaurante. Cele mai populare magazine românești în Valencia sunt ”Ela”, ”Tienda Tangra”, ”AlesMag”, ”Alimentation Acasa”.

Aici se găsesc game variate de produse alimentare, de uz casnic și articole de vestimentație tradițională. Este posibilă precomanda anumitor categorii de alimente și produse casnice direct de la producător.

Magazine românești în Sevilia

Magazinele românești în Sevilia sunt reprezentate de cinci localuri, dintre care trei două sunt markete specializate în comercializarea alimentelor, unul este specializat în brutărie, cofetărie, patiserie, iar încă două localuri sunt reprezentate de mici restaurante cu bucătărie tipic românească.

Produsele alimentare de la producătorii români mai pot fi găsite în rețele de supermarkete de tip Cash&Cary sau pavilioanele, ce reprezintă producția, importată din mai multe țări ale Europei de Est.

Magazine românești în Zaragoza

Dezvoltându-și afacerile în Spania, mai mulți români din diasporă și-au îndreptat atenția spre această zonă. Astfel, sunt șase magazine românești în Zaragoza, care pe de plin întrunesc cererile pentru produsele alimentare, de curățenie și din alte categorii, parvenite de la reprezentanții diasporei.

Două magazine au statut de măcelărie, trei sunt minimarkete alimentare, iar încă un magazin este de tip Cash&Carry. Două din alimentarele din Zaragoza prestează servicii de transport de călători și colete spre România (tur-retur).

Magazine românești în Malaga

Sunt cinci magazine românești în Malaga și câteva puncte comerciale/alimentare specializate, unde se vând produse alimentare, de uz casnic și artizanat, importate din România.

Din magazinele românești cele mai evidențiate de cumpărători sunt ”Transilvania” și ”Ro Moldova Ro”, precum și supermarketul Cash & Carry Malaga. În ultimul punct comercial se prestează servicii de transferuri bănești, transport de călători și colete spre România.

Magazine românești în Murcia

În această regiune sunt amplasate două magazine românești, unul dintre care este o alimentară specializată, iar al doilea magazin este o reprezentanță a rețelei ”Mix Markt” în Spania. Totodată, bucătăria românească poate fi savurată și într-un restaurant – ”La Mario”.

Produse alimentare, de igienă și curățenie, birotică și galanterie, importate din România, mai pot fi găsite și în alte localuri, mai ales în cele bulgărești, poloneze, ucrainești și rusești.

Magazine românești în Palma

Cele mai populare locații pentru românii din Palma sunt două magazine românești și încă două restaurante cu gustări tradiționale autentice.

În magazinele românești din Palma se găsește gama complexă de produse alimentare și de uz casnic, este posibilă livrarea acestora prin regiune în dependență de cantitatea și costul final al cumpărăturilor. De asemenea, unele alimente pot fi găsite și în supermarketurile din oraș sau punctele comerciale specializate ale altor țări-importatori.

Magazine românești de pe Insulele Canare

Produsele alimentare, importate din România în Spania și Insulele Canare, pot fi găsite în unul din magazinele specializate: magazinul Românesc, Bulgăresc, Rusesc sau Polonez.

Datorită amplasării geografice a regiunii vizate, în aceste puncte comerciale sunt distribuite cele mai proaspete produse. Iar intersectarea căilor maritime oferă românilor din diasporă posibilitatea savurării alimentelor tradiționale oricând și-ar dori.

Magazine românești în Bilbao

Actualmente activitatea comercială și-o desfășoară circa șapte magazine românesc în Bilbao, precum și câteva magazine estice. Cele mai renumite markete românești sunt: ”Gustul de acasă”, ”Transilvania”, ”Dobrogea” și ”Otilia”. Tot aceste magazine oferă cumpărătorilor cea mai vastă listă de produse alimentare, casnice și de igienă, importate din țara de origine. Amplasate în diferite colțuri ale orașului, magazinele românești cuprind în totalitate zonele, unde locuiesc locuitorii din diasporă.

Magazine românești în Alicante

Magazinele românești în Alicante sunt reprezentate de circa zece localuri, dintre care trei supermarkete fac parte din rețeaua Cash & Carry ”Baltika”, șase sunt magazine specializate anume pe comercializarea produselor alimentare românești, iar unul este restaurant.

De asemenea, produsele românești pot fi găsite pe rafturile a mai multor magazine estice, a țărilor baltice și balcanice.

Magazine românești în Cordoba

Românii din diasporă pot procura produsele alimentare tradiționale din nouă magazine românești în Cordoba. Cele mai renumite sunt: ”Carla”, ”Dolce Gusto”, ”La Carlota”, ”Transilvania”. Unele din localuri oferă serviciul transportării coletelor spre România tur-retur.

Majoritatea din magazine are inclusă opțiunea livrării pachetelor alimentare spre domiciliul clientului. De asemenea, câteva categorii de alimente și produse de curățenie/igienă de la producătorii români pot fi găsite și în alte magazine specializate, precum cele a țărilor estice și balcanice: rusești, armenești, ucrainești, bulgărești și ungare.

Articolul a fost scris de jurnalista independentă Svetlana Kefer. Imaginile din articol sunt preluate din surse deschise - rețele sociale, site-uri de cumpărături și servicii publice.

Articolul a fost publicat la rubrica „Magazine românești din Spania”.

Comments
Leave your comment Închide